Am creionat întai calareţul. Apoi lucram cu preţiozitate cate un picior de cal pe noapte între temele de la şcoala. Eram în ultimul an de chin scolastic. Refugiu şi forţa, dragoste şi avânt, desenul era totul pentru mine. Când abordam subiectul în mine ma simţeam aparte şi deosebit, dar şi un „cavaler.” Cavalerul - era deja personajul unde-mi placea sa ma iau în serios. Singurul personaj. În el stateau lupte trecute dar şi viitoare, şi mai statea ceva: timiditatea mea ascunsa. Pentru ca acest cavaler avea mereu o armura sau o masca, lupta lui era una idealista. Şi nu câştigul luptei lui ma interesa ci atitudinea. Avântul meu nu slabise ci dimpotriva se accentua în oficialitatea unui desen clasic. Aşa configuram un desen preţios şi cautam, spaţii ambientale pentru a da dimensiune “personajului”.
Cu timpul am devenit obsedat de calareţii cavaleri. Orice era legat de ei trebuia asimilat şi devorat apoi “scuipat” într-un desen dintr-o alta era. Viaţa parea interesanta acum şi dragostea mea pentru desen în sine era structurata printr-o disciplina coerenta. Aşa am evoluat catre desene mai compacte dar si catre un soi de mandrie personala. In timp am început sa cred în mine altfel. Şi aşa m-am activat ca persoanæ sobra care se autodepaşeşte. Deveneam ceea ce faceam....Nu de multe ori m-am privit prin acest cavaler între lumi, cum merge detaşat şi sobru, între o lume plina de semnificaţie şi alta plina de reguli constitutive. Oricum dragostea sporea şi încet faceam pasul catre studiile premergatoare admiterii. O alta aventura!
First I drew the rider. Then I used to dedicate precious time to one of the legs every night between homework. I was in the last year of scholastic agony. Refuge and strength, love and upturn, drawing was everything to me. When I approached the subject within myself I felt special and different, but I also felt I was a knight. ”The knight’- was already the theme where I liked to take myself seriously. The sole character. In this character there were hidden past, but also future battles and there was something more: my secret timidity. For this knight always had an armour or a mask on, his fight was driven by an ideal. And not his victory, but rather his attitude was of interest to me. My upturn had not lessened; on the contrary: it became greater in the formalism of a classical drawing. This way I was configuring a precious drawing and I was looking for ambient spaces in order to give my “character” a dimension.
With time I became obsessed by riding knights. Anything connected to them had to be assimilated and devoured, then “cast out” in a drawing from another era. Life seemed interesting now and my love for drawing as such was structured through a coherent discipline. This way I evolved to more solid drawings, but also to a kind of personal pride. In time I started to believe in myself in a different way. And thus I activated myself as severe person who overcomes his / her limits. I was turning into what I was doing... Not many times have I watched myself in this knight travelling between worlds, the way he rides, impersonal and sober, between a world full of significance and another full of organic rules. Anyway, my love was growing and I was heading slowly to the preparatory studies for the admission exam. Another adventure!
“Mirage” strânge o parere despre absolutul artei, despre pretenţia ei extra - pamânteana. Adicæ nu participa la nici un fenomen comun şi este ca şi denumirea ei: un drum în deşert catre ceva care nu poate fi atins niciodata! Dar Arta spre deosebire de Viata impune viziune şi forma aşa ca lucrurile au un alt înţeles aici. Pot afirma ca “ Mirage” este o perioadæ pretenţioasa despre ce înseamna “a crea”. Incursiunea în necunoscut cere o stare specialæ a eşecului dar şi a noutaţii creative. Au existat unele preferinţe catre spaţiu şi culoare chiar daca lumina a fost principala forţa în a evidenţia vizualul abstract.
Spaţiul abstract - aşa cred ca pot face o delimitare între abstractul organic şi celelalte teme. Oricum nevoia de spaţiu şi de raportare cu forme diverse era nativa. Dincolo de asta eu cautam destul de mult forţa unor forme în “micul“ delir spaţial. Reziduri care strabateau valorile noi. Le potenţau în forme şi în picturi spaţiale. Deşi nu ilustrau ci sugerau, ele nu pastrau forma prozaica a unor picturi fanteziste sau din fanzinele science-fiction. Ruptura de SF era clara. Acum ma înalţam cu vehiculul legitaţii şi nu rigiditaţii formale într-un mediu personal şi unic. Nu acceptam decât anumite semne. Aceste semne puteau sa faca diferenţa într-o compoziţie. Semnele şi culorile....Puţin cate puţin lumea se extindea şi universul creştea. Pâna când muzica a devenit aşa de importantæ ca susţinea spaţiul meu şi facea minuni în arta ... arta ei.
The “Mirage” period summarizes an opinion about the absolut nature of art, about its extra-terrestrial pretence. That is, it does not participate in any ordinary phenomenon and is like its name: a desert road leading to the unreachable! But Art, unlike Life, imposes vision and shape, so things have a different meaning here. I can state that “Mirage” is a particular period about the meaning of the verb “create”. The journey into the unknown presupposes a special state of failure, but also of creative novelty. There were some preferences of space and colour even if light was the main force shaping the abstarct visual.
Space abstract - this way I think I can distinguish between the organic absolute and the other themes. However, the need of space and the need to relate to various shapes are inborn. Beyond this I was looking quite a lot for the force of certain shapes in the “small“ space delirium. Scrapes that intertwined with the new values. They potentiated them in spatial shapes and paintings. Although they did not illustrate, but rather suggested something, they did not have the prosaic form of fantastic paintings or science-fiction fancies. The break from SF was clear. Now I rose with the vehicle of law, not of the formal stifness, in a unique personal environment. I only accepted certain signs. These sign could make the difference in a composition. Signs and colours... Step by step the world became wider and my universe was expanding. Until music had become so important that it supported my space and worked wonders in art… its art.
Hiper a venit ca o semi-împacare cu ceea ce este pamantesc. Omul şi reperele din viaţa umana se împleteau în zona spatiala înca activa a “Mirage”-ului. Omul este un martor, este implicat dar înca în colţul lui de linişte. El da raportarea cu principiile pure. Este cu spatele pentru a da o deschidere, dar şi o masca pentru a ascunde alta deschidere -spaţiul, care este plastic aici. În timp capul care nu avea portret s-a evidenţiat prin forţa eruperii pure, ne-transformate. Aşa am ajuns de la Arta-Viata la Interior-Exterior. Omul meu Hiper a trasat primele trasee ale umanitatii mele viitoare.
Hiper came as a semi-concilliation with the earthly. Man and the landmarks in human life intertwined in the still active space of the “Mirage”. Man is a witness, is involved, but still in his quiet corner. He is the reference to pure principles. He is placed with his back turned in order to induce the idea of opening, but also to suggest a mask that hides another opening - space in its artistic dimension. In time the head without a portrait stood out by the force of pure unchanged eruption. This is how I came from Art-Life to Interior-Exterior. My Hiper-Man traced the first lines of my future humanity.
O graniţa nehotarâta, voit imprecisæ, între transfigurarea artistica şi captarea vitalului lasa sa se reverse, dincolo de laturile pânzelor semnate de Dragoş Botezat, atmosfera unor culori intrate în amestec termic. Dar orice forma, oricât ar fi de estompata prin efecte de lumina difuza, conţine o aluzie la lucruri întâlnite şi memorate de tânarul artist.
Dragoş Botezat distileaza prin ochiul şi gestul unui pictor înascut, o stare particulara de incandescenţa a ţesaturii profunde din lucruri. Pictorul vede un arbore, un strat de flori, o silueta în prag, un colţ de încapere cu o adâncime de idealitate pe care o numim, în alte prilejuri, aura.
Pânzele lui Botezat vor sa fie membrane de rezonanţa ale unei efemere ruperi de frontiere, în ordinea energiilor înalte.
AURELIA MOCANU - critic şi istoric de arta (1999)
An indefinite intentionally imprecise border between artistic transfiguration and the capture of the vital gives way, beyond the sides of the canvases signed by Dragoş Botezat, to the atmophere of colours in a termic mixture. But any shape, no matter how blurred by the effects of pale light, contains an allusion to the things that the young artist has seen and memorised.
Dragoş Botezat distills through the eye and the gesture of a born painter a particular state of incandescence of the profound texture in things. The painter sees a tree, a flower bed, a figure on the threshold, a room corner with an ideality depth that we call aura in other context.
Botezat’s canvases function as resonance membranes of an ephemerous break of limits in the order of high energies.
AURELIA MOCANU-art critic and historian (1999)
