Nebănuitele euritmii ale existenței sunt părtașele picturii lui Dragoș Botezat pentru care structurile geometrico-plastice denotă rațiunea din spatele căreia se ivesc aceste metamorfoze. Lucrările sale sunt închegate sub auspiciile unei viziuni organice, oferind argumente pentru vălul care învăluie lucrurile evocate. Pornit din resorturile interioare, acest demers are punctul de plecare în realitatea vizibilă, însă cu rezonanțe profunde în criterii academice filtrate de conjuncturi contemporane în ceea ce privește libertatea de reprezentare a emoțiilor, condiționate totuși de precepte morfologice, care nu pot lipsi din recuzita un artist adevărat.
Inflorescențele sale detaliază latura intimă a materiei vegetale, fiind uneori instantanee eviscerate cu ochii minții și apoi disecate prin analiză și deconstrucție. Coexistența dintre întreg și fragment, dintre lumină și umbră, dintre pata de culoare și tușa vibrantă, dintre străfulgerările cromatice ale registrelor examinate de un artist geometru și petele vii de tonuri, este semnul cert al unui căutător de secrete prin ale căror filtre se întrezăresc energii esoterice.
Compozițiile lasă frumusețea culorii să se prelungească dincolo de cadrele tabloului, liniile directoare ale imaginilor implicând tainele materiei în mișcare, dinamica organismelor fitomorfe și a celor care intră în contact cu armonia cosmosului cercetat de artist, fiind benefice pentru armonia câmpului bidimensional.
Dragoș Botezat nu are limite în ceea ce privește culoarea și se identifică cu o geometrie secretă a imaginii, care implică anumite concepte și practici pe care atent le obiectivează. Atât proximitea cromatică, dar și cea formală se înscriu în cheile unei interpretări legate de experimentele stilizării, ale disecării structurii, astfel încât artistul este pus în ipostaza de a înlătura alteritatea lumii prin forța viziunii sale, prin capacitatea de a scoate la lumină nevăzutul. Dragoș Botezat se adresează naturii într-un mod elogios, prin osmozarea structurilor vegetale, prin zbaterea genezei, prin plierea tensiunilor și a ritmicii pe un fond morfologic înțeles în toate conotațiiole lui, explicând lumea prin prisma unor modalitæți de receptare plastică și afectivă.
Ana Amelia Dincă, critic de artă
